Sfântul Aer așezat deasupra Potirului și a Sfântului Disc
Sfântul Aer (din gr.: Αέρας; slav.: Воздухъ, Vózduh, literal însemnând aer) este un văl folosit pentru a acoperi Sfântul Disc și Sfântul Potir în timpul Liturghiei, în vremea sfințirii Darurilor și după aceea.
Origine și semnificații
Originea probabilă a acoperămintelor Sfintelor Vase se găsește în șervetele cu care creștinii din primele veacuri acopereau Darurile spre a le feri de profanarea voită sau accidentală (de ex. pentru a le feri de insecte). Pe măsură ce ritualul liturgic s-a dezvoltat, și odată cu el simbolistica aferentă, Sfântul Aer a căpătat o semnificație distinctă în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Astfel, Aerul simbolizează, pe de o parte, piatra prăvălită peste mormântul Domnului. El semnifică totodată și Harul Duhului Sfânt.
Numele de aer era dat în secolele X-XIII și pânzei folosite pentru acoperirea Sfintei Evanghelii când aceasta era scoasă la Vohodul slujbei din Vinerea Mare. În acest context, Aerul simboliza giulgiurile lui Hristos. Această practică a căzut în desuetudine, iar locul acestui acoperământ a fost luat de Sfântul Epitaf (numit și el uneori Aer), iar semnificația a fost transferată Aerului ce acoperea Sfintele Vase.
Folosirea și simbolistica liturgică
Astfel, Sfântul Aer este unul din cele trei Acoperăminte (sau Pocrovețe) făcute pentru a acoperi Sfintele Vase. Spre deosebire de celelalte două, Aerul este de dimensiuni mai mari, fiind menit să acopere atât Discul cât și Potirul. Este fabricat din același material cu celelalte acoperăminte și, pe cât posibil, cu materialul din care sunt făcute veșmintele slujitorilor bisericești.
Originea practică a acoperămintelor se regăsește în ritualul pregătirii Darurilor, la Proscomidie. După ce termină pregătirea propriu-zisă a Darurilor preotul le acoperă mai întâi cu pocrovețele mici, apoi așază deasupra Sfântul Aer, zicând: Acoperă-ne cu acoperământul aripilor Tale; depărtează de la noi pe tot vrăjmașul și potrivnicul; împacă viața noastră, Doamne; miluiește-ne pe noi și lumea Ta și mântuiește sufletele noastre, ca un bun și de oameni iubitor. Aici, Sfântul Aer semnifică acoperământul harului Duhului Sfânt.
Preotul oficiant ridică Sfântul Aer de pe vase și și-l pune peste umeri la Intrarea Mare, când duce Cinstitele Daruri în procesiune dinspre proscomidiar spre altar, iar apoi acoperă, singur, Cinstitele Daruri. Aici începe să devină limpede identificarea simbolică a Sfântului Aer cu giulgiurile lui Hristos, după cum lasă să se înțeleagă cuvintele pe care le rostește atunci preotul: Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-l cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus.
Sfintele Vase rămân acoperite pe durata anaforalei până la vremea rostirii Crezului. Atunci preotul (preoții) ridică Aerul deasupra Darurilor și îl clatină ușor în sus și în jos; la cuvintele și a înviat a treia zi, după Scripturi, când ridică Aerul și, împăturindu-l, îl pune deoparte. Clătinarea Aerului poate semnifica în același timp venirea Duhului Sfânt, cutremurul de pământ de la moartea Mântuitorului pe Cruce; în momentul tainic al Învierii Domnului, proclamat în Crez, piatra se dă la o parte de la ușa mormântului, iar giulgiurile rămân goale, iar Biserica proclamă liturgic Învierea.
